Sarcina și nașterea în Germania

Dacă ești însărcinată și urmează să naști în Germania ai probabil multe întrebări referitor la acest subiect. Fiind într-o țară străina, în care nu cunoști bine limba și cum funcționează lucrurile într-o situație concretă, cum ar fi sarcina și nașterea, poți fi ușor copleșită de valul de informații. Eu mă aflu de 11 ani în Germania, am născut ambii copii aici și am adunat în acest articol câteva informații, care sigur vor fi utile viitoarelor mămici.

Alegerea medicului ginecolog

După ce ai aflat că ești însărcinată, unul dintre primii pași pe care trebuie să-i faci este să cauți un medic ginecolog, care o să supravegheze sarcina și o moașă (hebamme). Îți recomand să faci acest lucru cât mai devreme posibil, deoarece este destul de greu să găsești aici atât medic, cât și moașă. Eu am căutat la prima sarcină câteva săptămâni un medic ginecolog, până am primit o programare la cineva care mai accepta paciente noi.

Medicul ales te va supraveghea pe tine și bebelușul din burtă pe durata sarcinii și îți va răspunde la întrebările referioare la sarcină, alimentație. De asemenea va face toate analizele și investigațiile necesare conform recomandărilor și standartelor recunoscute aici.

Când trebuie să faci programarea la medic pentru prima consulație? Aici sunt diferite păreri și recomandări. Dacă sarcina decurge fără complicații, de obicei este suficient să se facă prima consultație la sfârșitul primului trimestru, adică în săptămâna a 12-a de sarcină. Atunci se face și prima ultrasonografie, dintre cele trei care sunt recomandate pe toată perioada sarcinii. Eu am mers la ambele sarcini în a 12-a săptămână de sarcină la medic pentru prima consultație. Atunci primești și Mutterpasss-ul. Acesta este un document pe care trebuie să îl ai mereu cu tine pe perioada sarcinii. Acolo sunt documentate toate informațiille referitoare la sarcină.

Alegerea moașei

Moașa este persoana care te poate consulta și supraveghea în timpul sarcinii, dacă îți dorești acest lucru și te va vizita regulat după naștere pentru a vedea cum te simți și cum se dezvoltă bebelușul. Pentru mine moașa a fost o binecuvântare la a doua sarcină, de aceea îți recomand să vezi și acest articol despre Hebamme, unde găsești mai multe detalii.

Informarea angajatorului refritor la sarcină și Mutterschutz

Dacă ești angajată, urmează să anunți angajatorul despre acest lucru. De obicei se anunță după primul trimestru de sarcină. În unele cazuri (ture de noapte, ridicarea greutăților) trebuie să anunți agajatorul mai devreme pentru adapta sarcinile tale la serviciu și programul de lucru la situația ta.

Dacă ești angajată ai dreptul la Mutterschutz. Aceasta este periaoada în care nu ai dreptul să lucrezi. Ea începe cu șase săptâmâni înainte de ziua nașterii calculată de ginecolog (Geburtstermin) și se termină opt săptămâni după naștere. În această perioada nu ai voie să lucrezi. Casa de asigurări îți achită în această perioadă Mutterschaftsgeld. În cazul nașterilor premature sau sarcinilor cu doi sau mai mulți copii, perioada de Mutterschutz după naștere se prelungește pâna la 12 săptămâni.

Elternzeit – concediu de îngrijire a copilului

După naștere, ambii părinți au dreptul la Elternzeit (perioada de îngrijire a copilului). Acest termen nu trebuie de confundat cu Elterngeld (alocația pentru îngrijirea copilului). Pâna la vârsta de 8 ani a copilului, părinții au dreptul la 3 ani de concediu de îngrijire a copilului (prevederile actuale în momentul în care apare acest articol). Acești trei ani pot fi împărțiți în mai multe perioade și angajatorul trebuie să-și exprime acordul în acest caz. Ar fi bine să comunicați transparent cu angajatorul ce posibilități sunt aici și să vă informați detaliat la acest subiect. Majoritatea părinților în Germania iau concediu de îngrijire a copilului doar în perioada când primesc alocația de îngrijire a copilui. Nu este o practică răspândită să fie prelungită această perioadă, după ce a trecut perioada maximă în care ai dreptul la alocație, dar există această opțiune.

Elterngeld – alocația pentru îngrijirea copilului

Elterngeld – aceasta este alocația pentru îngrijirea copilului. Aici sunt mai multe modele și combinații posibile. Vă recomand să vă informați din timp ce model este potrivit pentru familia voastră. În prezent sunt trei variante posibile: Basiselterngeld, Elterngeldplus și Partrnerschaftsbonus. Toate variantele au avantajele și dezavantajele lor. Vă recomand să vă informați din timp, din surse oficiale sau la centre de consultanță specializate ce model este potrivit pentru familia voastră. Elterngeld primesc toate personele indiferent dacă au fost angajate sau nu înainte de naștere.

Perioada de procesare a cererii pentru Elterngeld poate dura de la câteva săptămâni la câteva luni, de aceea ar fi bine să pregătiți toate actele necesare înainte de naștere, astfel încât după naștere să indicați doar data nașterii a copilului și să adăugați certificatul de naștere la pachetul de acte. Pachetul de acte trebuie expediat prin poștă instituției responsabile. În unele landuri cererea pentru Elterngeld poate fi depusă și online.

Kindergeld – alocația pentru copil

Mai multe informații despre alocația pentru copii găsiți aici.

Geburtsvorbereitungskurs – curs de pregătire pentru naștere

Înainte de naștere, viitoarele mămici au dreptul în Germania la un curs de pregătire pentru naștere – Geburtsvorbereitungskurs. Costurile pentru acest curs sunt de obicei achitate de casa de asigurări pentru mămici. Tații tot pot participa la acest curs, dar trebuie să achite individual costurile. Unele case de asigurări returnează banii pentru acest curs. Aici trebuie să vă informația la casa Dvs. de asigurări, dacă vreți să faceți acest curs împreună cu partenerul. În cadrul acestui curs, veți primi multe informații utile pentru viitorii părinți referitor la sarcină, naștere și primele luni cu bebelușul acasă.

Alegerea locului unde vei naște

În Germania există mai multe posibilități referitor la locul unde vrei să naști. Opțiunea aleasă de cele mai multe viitoare mămici este la spital sau clinică (Geburtsklinik). Aici poți să alegi dacă vrei să rămâi staționar sau ambulant. Staționar înseamnă că tu și bebeluțul veți rămâne după naștere câteva zile în spital. După o naștere fără complicații sunt de obicei trei zile, iar după cezariană cinci zile. Ambulant înseamnă că după naștere, mama și copilul pot pleca după câteva ore acasă, dacă amândoi se simt bine și nu au fost complicații în timpul nașterii.

Dacă locuiești într-un oraș mai mare, ai posibilitatea să alegi între mai multe clinici unde vrei să naști. În orașul Magdeburg, unde locuiesc eu, sunt de exemplu trei spitale cu secție pentru nașteri. Fiecare spital organizează o seară de informare pentru viitorii părinți (Infoabend). Între săptămâna 30 și 35 de sarcină ar fi bine să vizitați spitalele, care ar fi optțiune pentru voi și să alegeți varianta potrivită.

În unele orașe mai mari din Germania există case de naștere (Geburtshaus). Aceasta ar fi o opțiune pentru viitoarele mămici, care au o sarcină fără complicații și vor să fie susținute la naștere doar de o moașă.

Unele femei din Germania aleg să nască acasă. În acest caz, ele au o moașă (Beleghebamme), care le asistă pe parcursul nașterii.

Alegerea pediatrului

Înainte de naștere ți-aș recomandă să te informezi care pediatri din regiunea unde locuiești mai au locuri libere pentru micii pacienți. Prima (U1) și a doua (U2) consultație a bebelușului au loc de obicei în spital, după naștere. A treia consultație (U3) urmează să o faceți la pediatrul ales, la 4 – 6 săptămâni după naștere. De aceea vă recomand să vă informați înainte de naștere la acest subiect și după naștere imediat să faceți o programare pentru consultația la pediatru.

După naștere mai sunt unele aspecte organizatorice care trebuie de făcut, cum ar fi programarea la ginecolog după naștere, anunțarea angajatorului despre data nașterii pentru calcularea corectă a perioadei de Elternzeit și înscrierea bebelușului la grădinițtă sau Tagesmutter. Da, imediat după naștere ar fi bine să rezervați un loc la grădiniță, deoarece în unele regiuni din Germania sunt puține locuri la creșă și liste lungi de așteptare. Mai multe informații despre Tagesmutter și grădiniți în Germania vezi aici.

După naștere sunt multe lucruri noi și părinții și bebelușul trebuie să se adapteze la viața împreună. Sunt multe schimbări pentru mamă și bebeluș, dar treptat toți își croiesc drumul prin viața asta nouă împreună. De aceea cred că este important să vă informați din timp, detaliat referitor la aspectele pe care le-am menționat mai sus și să faceți deja unele pregătiri, care o să vă ușureze această perioadă. Sper să vă fie utile aceste informații și să vă ajute în perioada sarcinii și după naștere, astfel încât să puteți gestiona mai bine timpul, energia și forțele în această etapă a vieții cu bucurii și provocări.

Pe blog postez mai multe depre viața, experiențele și provocările mele în Germania. Dacă ești și tu aici și vrei să afli mai multe, poți urmări pagina mea de Facebook Cum acolo în Germania? unde postez ultimele noutăți.

2 gânduri despre “Sarcina și nașterea în Germania

Lasă un comentariu