Calendarul de Advent pentru familie

Sărbătorile de iarnă sunt frumoase când le petreci alături de cei dragi și mai ales când îți iai timp să faci anumite activități împreună cu familia. Activități simple, dar pe care să le planifici din timp și să le petreci așa conștient, fiind prezent în acel moment, să fii cu corpul și cu gândurile acolo. Mai ales pentru copii e important timpul dedicat 100 % lor, indiferent dacă coaceți biscuiți împreună, dansați sau citiți o poveste.

Calendarul de Advent pentru Familie este o idee minunată pentru a dedica luna decembrie familiei, pentru a petrece timpul împreună, a crea amintiri și tradiții frumoase. Anul acesta am decis să avem și noi unul și l-am pregătit din timp. Nu trebuie să fie ceva complicat. Aici vă puteți folosi imaginația. Pentru calendarul nostru eu am avut nevoie doar de carton colorat, lipici, foarfece și câteva stickere. L-am făcut împreună cu fetița mea de trei ani, care acum e foarte pasionată de stickere. Deci puteți să implicați copii și ei o să fie foarte bucuroși și mândri de rezultatul obținut.

Activitățile din caledar trebuie să fie potrivite familiei voastre, posibilităților și adaptate vârstei copiilor. Unele le puteți repeta. Fetița mea ar fi fericită să coacem biscuți în fiecare zi. Pentru inspirație puteți vedea lista noastră mai jos. Eu am pregătit lista de activități, dar o să le scriu seara cu o zi înainte pe cartonaș, pentru a fi sigură de exemplu că am toate ingredientele necesare pentru biscuți sau că într-adevăr avem timp în ziua respectivă să mergem la târgul de Crăciun.

Vă doresc să petreceți timpul frumos cu oamenii dragi.

  1. Să coacem pizza
  2. Să pregătim biscuiți de Crăciun
  3. Să vizităm târgul de Crăciun
  4. Să bem ciocolată fierbinte cu bezele și să mâncăm biscuiții
  5. Să privim împreună un desene animat despre Crăciun
  6. Să citim o poveste de Crăciun
  7. Să pregătim migdale prăjite
  8. Să confecționăm o casă din turtă dulce
  9. Să coacem brioșe și să le decorăm
  10. Să cumpărăm un pom de Crăciun
  11. Să împodobim bradul de Crăciun
  12. Să vizităm Lumea Luminilor în Magdeburg
  13. Să măncăm rață cu varză roșie în oraș
  14. Să pregătim punch pentru copii
  15. Să confecționăm felicitări de Crăciun pentru familie
  16. Să vizităm un oraș nou
  17. Să cântăm colinde
  18. Să mergem la săniuș, în pădure sau să hrănim rățuștele
  19. Să confecționăm fulgi de zăpadă
  20. Să confecționăm un om din turtă dulce și să-l decorăm
  21. Să învățăm o poezie de Crăciun
  22. Să vizităm Parcul Basmelor din Salzwedel
  23. Să pregătim vafe pufoase cu vișine și frișcă
  24. Să mergem în vizită la bunici și să sărbătorim Crăciunul

Dacă vrei să afli mai multe despre viața în Germania și să afli când mai apare un articol pe blog, te invit să urmărești pagina mea pe Facebook „Cum acolo în Germania?”.